La amiază soarele devine arzător. Doar Mama îl suportă pe când merge să pună apă din nou în vasele păsărilor. Cornelia, curca, nu poate să priceapă că odraslele ei au eclozat în incubator, că sunt Faraoni mari şi azi-mâine îşi dau bacalaureatul. Nu, ea cloceşte de astă primăvară, rezistând tuturor leacurilor, de la îmbăieri la descântece...
Câinii au săpat tranşee sub scări în căutarea unei adieri răcoroase. Tata i-a încurajat: încă puţin şi inaugurăm metroul!
Eu cu Rozi ne-am retras pe canapea, la umbră. Se doarme atât de bine pe muzica ştirilor! Dar, mai ales, pe sunetele dragi ale preparării prânzului. Mama toacă, fierbe, coace, zdrăngăne farfurii şi vorbeşte cu televizorul. Iar noi dormim extaziate.
Când se răcoreşte, spre seară, ieşim din nou la plimbare pe alee. Ne jucăm de-a alergata, de-a scuipă faraonu şi fugi sau de-a animăluţu pe figuri. Din greşeală, Rozi mai dă peste câte-un motan important...
Primim cina când se ridică luna. E foarte romantic! Luminile se aprind de-a lungul aleii, greierii ţârâie, noi prindem fluturi de noapte... 
Rozi e fascinată de miracolul nopţii!
După o zi atât de plină adormim şi visăm că suntem regine în Ţara Şoriceilor. Mai există cineva care n-ar vrea să fie pisică?
